E o zi obisnuita, una in care soarele ,cu colti ascutiti ,musca din tarana uscata, din iarba , acum ofilita dintre locurile unde asfaltul fierbinte nu a cuprins tot pamantul...
Mica, firava faptura, cu ochii impaienjeniti si privirea sfarsita, isi intinde gatul spre soare intr-o ruga parca, ori ca el sa nu mai muste din firavu-i trup, ori macar sa lase o pata de nor deasupra capului ei, unul mic, cat sa-si ostoiasca trupul doborat de caldura...
Incearca sa zboare...Dac-ar putea! Se uita cu deznadejde spre copacii din apropiere incarcand sa-si duca , deznadajduita, trupul pana la umbra...asa ar sti ca pana in noapte, ar avea unde sa se ascunda...
Incearca sa topaie incet, incet..tarandu-se cumva, insa fiecare miscare o doare...isi tine aripa franta lipita, o parte de pamant, o parte de micutul trup imbracat in pene cenusii...
A obosit ...ar vrea sa inchida ochii pentru eternitate ...se uita spre haina-i cenusie,ea nu stie sa fi avut candva o alta culoare ...mereu cernita, mereu imbracata, ca o dascalita din vremuri predand unei cete de copii...
Candva stia sa cante , stia sa zboare, stia sa topaie fericita...
...tresare... sufletul ii e facut farame mici, cioburi ce ii inteapa amintirile...
...candva a iubit, candva a fost iubita!
Acum , nu mai asteapta nimic... a uitat cantecul de alint, a uitat ciripitul in noptile de vara... s-a uitat pe ea !
Mai face un pas...deasupra capului ei , ca un blestem, pantoful cuiva se apropie ea! Cat de neputincioasa e si acum!
Ar vrea sa tipe, dar tace...recunoaste striatiile pantofului, le stie prea bine, santurile adancite din el sant incrustate pe aripa-i franta...
Ce noroc! Cu nasul prea sus, parca prins in inaltimea cerului, el nu vede mica faptura de sub piciorul lui...nu ar fi ezitat s-o franga...doar asta si-a dorit mereu si nu e prima incercare...
Of! a trecut razant pe langa ea! poate acum sa isi adune puterile sa ajunga in locul unde isi doreste sa se ascunda!Gatul, uscat de sete, stie ca nu si-l va putea ostoi decat in racoarea diminetii, cand boabele de roua ii vor oferi darul apei...
Biet suflet-vrabie, biata faptura... o viata nu ai cerut decat sa fii lasata sa zbori, sa canti, sa traiesti...ai oferit din sufletul tau tuturor...ce ai primit?
Rasplata ta?- o aripa franta.... visul tau?- e haina-ti cernita a sufletului...
Cine esti tu? De ce stiu ca suntem una si aceeasi fiinta?
Tu nu mai zbori si incerci sa te ascunzi, sa fugi de talpa care te-a frant! Eu,atat mai stiu...iertat fii ,TU, cel care ai intrat cu bocancii plini de murdarie calcand sufletul meu!
As vrea sa dorm odihna celor care nu cuvanta!
