Candva, undeva , o pasare renastea din propria-i cenusa...stia sa-si intinda aripile spre inaltul cerului...azi, ma intreb...oare mai traieste? oare priveste si acum, din inalt, cu ochi scrutatori lumea?
Eu am" orbit" uitandu-ma spre soare... nu mai vad decat negrul cerului in nopti tarzii...nu-mi mai doresc sa se faca zi! nu-mi mai cer ziua si soarele... tot nu "vad" caldura si culoarea lui...
Ma arde doar trecutul, ma frange aducandu-mi mijlocul spre tarana...
Am luat , cu mainile tremurande bucata de vis-huma, sa o modelez... sa o fac sfesnic in care candela sufletului meu sa arda vie... am inganat doinele de jale , am spalat lutul cu lacrimi amare...mi-am adaugat fiecare cuvant, incercand un alint...
Nu am reusit decat sa batatoresc pamantul cu palmele si sufletul, sa-mi privesc mainile si crapaturile adanci din chip , cum se maresc pe secunda ce trece... un fior rece imi strabate pe sira spinarii, ajungand pana in talpile amortite de umbletul printre ciulini! Cat mi-e de rece pustiul din mine! Mai ai maini calde sa-mi incalzesti locul gol al inimii...mai ai lumina sa-mi atarni in goliciunea globilor ,ce candva erau ochi ce stiau sa-ti rada si sa-ti vorbeasca?
S-au scuturat petalele de trandafiri...sunt pat pentru vise vii...in cale-mi se astern doar frunzele moarte si spini ramasi, dupa ce, cu grija, cineva i-a taiat ,ca nu cumva sufletul drag lui sa se raneasca...
Am ramas sa calc pe urme ce nu mai sunt vii...si nici eu... ma numar de mult printre cei pe care ii numesc "morti vii"!nici o lucire da gand...nici un cuvant nu-mi mai alina tacerea...sa taci si tu... mi-e mult mai "rocoare " asa... incet, incet ma voi uni cu cenusa amintirilor...
Fa bine si stinge lumina cand pleci...ma dor ochii cand privesc spre ea...lasa-mi trase storurile spre viitor..tot nu mai e al meu...ci doar al tau... si al celor ce te vor urma!
EU nu mai RENASC... raman sa redevin cenusa, asa cum mi-e rostul...din cenusa m-am intrupat, in cenusa ma prefac...
