Mi-e iarasi sufletul o toamna
Prin mine sufla- amarnic vantul,
Cu mantia-i colora, doamna,
Cutreiera razand pamantul...
Nu mi-e ca pier azurul , inverzitul,
Ma doare ca se scutura si azi
Mireasma unui vis, lasand trecutul,
Sa-mi picure in frunza gandului necaz
Mi-e sufletul o toamna, o vioara,
Arcusul strunelor nu-l stapanesc doar eu,
O cheie sol struneste intr-o doara
Un suflet portativ al unui semizeu.
Cum sa ma lupt cu oarba-mi neputinta
Ce ma momeste sa-ti pun frau,
Prin frunza ce se cerne nerostita
Da-n care stiu ca zac , pierduta, eu?
Imi calca lumea rostul in picioare,
Cand picura din flori noroiul pe-obraz,
Tu, vant, ce bantui in nestire,
Nu poti sa-mi desfrunzesti sarasul si-azi!
Cules-am munti de toamne sa-mi fac stoc
Din tot ce porti lasand in urma ta...
Sunt inca vie dar promit un foc,
Din gandurile cenusii din viata mea!
Doamna cu suflet de toamna , n-a venit primavara ?! Buna dimineata , Miruna !